top of page
Search

Anii '20 - renasterea, adevaratul inceput al secolului 20 si emanciparea femeilor-partea I

Tinerete, prosperitate, dar nu viata fara de moarte. Pe acest principiu mergea lumea noua, o lume in curs de reabilitare, dornica de distractie si deschisa spre schimbare, avand in vedere ca orice schimbare ar fi fost nula in comparatie cu primul razboi mondial care, desi se terminase cu doi ani in urma, facuse ravagii imense. Lumea, devenita cat de cat realista, a anticipat noi schimbari, astfel a recurs la ideea de "living fast" (a trai pana ai ocazia si libertatea de a o face), lucru pus in aplicare.

In timp ce barbatii erau prinsi in sangerosul razboi si nu mai stiau daca vor ajunge ziua de maine, femeile au preluat conducerea lumii. Acestea au devenit "mici barbati" (faptul ca le-am atribuit adjectivul "mici" nu trebuie sa va faca sa recurgeti la subestimarea acestora, ci din contra) si au luat greutatile unei intregi populatii pe umerii lor, ingrijindu-se ca oamenii sa aiba hrana, siguranta din punct de vedere medical si, in acelasi timp, au intretinut fabrici, au lucrat pamanturile, au devenit soferi. Datorita acestui fapt, atunci cand razboiul s-a sfarsit, nimeni nu a avut curajul sa le condamne si sa le conteste dorinta de a se emancipa, de a reincepe sa traiasca individual, fara presiuni imense exercitate asupra lor. Deci, putem spune ca acestea si-au castigat independenta de care, timp de secole, au fost private si li s-a deschis calea spre libertate. Au inceput sa fumeze, sa-si faca toaletele in public, au apelat la un nou hairstyle (stilul Eton), semanand izbitor cu figurile lui Brancusi si Modigliani (sprancene subtiri, ochi migdalati, parul scurt si plat, buze trandafirii) si, pentru prima data in istorie, aspirau sa aiba siluete suple. Insa, doar niste siluete suple nu le-au multumit. Aceste fiinte angelice isi doreau in acelasi timp sa adopte stiluri androgine. Astfel, dupa ce au scapat de incomodele corsete care le-au rapit din libertatea de miscare, au ajuns sa recurga la diferite moduri de a-si ascunde formele ( de ex, femeile din clasa de mijloc isi strangeau sanii cu fese). Lucrurile nu s-au schimbat doar in privinta aspectului sau a noii firi "razvratite", ci si pe plan politic: si-au castigat dreptul la vot in SUA si Marea Britanie si au ajutat la stabilirea "Prohibitiei", legea care interzicea producerea, vanzarea,consumarea sau transportarea alcoolului si a altor placeri ilegale (un lucru putin credibil este ca bautura era servita in locurile publice in cestile de ceai pentru a nu trezi suspiciuni). Mai mult, acestea au primit ajutor in legatura cu metodele contraceptive, un subiect tabu la vremea aceea.

Louise Brooks purtandu-si parul in stil Eton

Recunosc, introducerea a fost putin cam lunga, insa aceste aspecte merita cunoscute, deoarece au influentat moda intr-o mare masura.


I. MADELEINE VIONNET, COCO CHANEL & JEAN PATOU


Femeia, pentru a se simti cu adevarat libera si pentru a transmite acest lucru, avea nevoie de o schimbare totala. Caracterul fusese modelat in functie de greutatile vremii, la fel si garderobele, astfel, un nou stil de viata presupunea si o vestimentatie adecvata. Aceasta schimbare a fost posibila multumita, in special, celor trei designeri mentionati mai sus. Acestia nu doar ca au scapat sexul feminin de rochiile lungi pana in pamant sau de incomodele corsete, ci le-au si oferit alternative, dandu-le sansa sa cunoasca ce inseamna comoditatea pe propria piele. De acum, formele vor fi puse in evidenta de "taietura in bie" (taietura oblica a materialului) a Madeleinei

Rochie cu taietura in bie-1929

Vionnet, tivul va ajunge pana la genunchi, iar pantalonii vor fi de asemenea o optiune datorita celei care a luptat intreaga viata pentru a rupe blestemul unei familii esuate, si

anume Coco Chanel si sportive ca Suzanne Lenglen (campioana de tenis si noul ideal al feminitatii datorita abilitatilor si infatisarii) vor purta "neglijeuri" marca Jean Patou in drumul spre glorie.

Suzanne Lenglen purtand rochie de tenis marca Jean Patou


II.GABRIELLE "COCO" CHANEL IN LUMINA REFLECTOARELOR


Intr-o societata definita de consumerism, micuta orfana de la Abbaye D'Aubazine, devenita acum o femeie care iti taia respiratia prin eleganta si firea ei dezinvolta, dar chinuita inca de greutatile materiale din copilarie, a construit o punte de legatura intre crema societatii si "cei de rand". A creat look-uri accesibile pentru orice buzunar, unul dintre acesta fiind cel denumit "the poor girl look", format din haine sport din material jersee in culori neutre, la care se adauga o multitudine de accesorii (Gabrielle a facut populara moda bijuteriilor false) si asa numitii "flat two tone pumps" (in una dintre pozele de mai jos, puteti observa diferenta dintre o pereche moderna si una vintage), doriti cu ardoare de majoritatea fashionistelor chiar si in ziua de azi, putand fi considerati o piesa statement.

Stilul Gabriellei era unul lejer, minimalist si, dorind sa celebreze si sa aduca omagii libertatatii feminine, a conceput un costum inovator: cardigan cu buzunare aplicate, o fusta si un pulover, toate din jerseu tricotat.

"poor girl look"



Daca ati gasit-o pe Coco Chanel ca fiind o persoana interesanta, a carei poveste merita descoperita si v-ati documentat putin, stiti ca este cunoscuta mai ales pentru caracterul ei inovator. Recent am vizionat o biografie a vietii ei, iar o scena mi-a atras atentia in mod special. Locuind in casa baronului Etienne Balsan (cel care avea sa o recunoasca pe Gabrielle ca fiind cu adevarat valoroasa mult mai tarziu, dupa ce o tinuse ca amanta si o ascunse de ochii lumii), a patruns in camera lui si a sustras cateva articole vestimentare din care si-a incropit tinute ce au captat atetia celorlalti, fiind considerate non-conformiste pentru vremea aceea si, in acelasi timp, atragatoare. Initial am crezut ca a recurs la acest lucru din cauza faptului ca detinea una, cel mult doua tinute, nici nu incapea termenul "garderoba" in discutie, insa ce a facut s-a dovedit a fi un adevarat stil de viata , transformand hainele sport barbatesti in imbracaminte eleganta pentru femei. Aceasta a iubit calitatea, astfel a utilizat materiale britanice indigene, cunoscutul tweed scotian si lana, iar ca sursa de inspiratie au fost hainele matelotilor, camasile albe, jachetele de marinar cu dungi bretone etc.

stilul baietesc propus de Coco Chanel

Tot ea a revolutionat moda* si nu a facut asta doar o data, ci de nenumarate ori. In 1926, a facut furori cu "The little black dress", o piesa vestimentara ce soca clasele superioare prin simplitatea sa. In acea perioada, firma Ford lansase un nou model si este putin credibil faptul ca un vehicul ar fi putut concura cu o rochie. Citez: "Fordul lui Chanel, rochia pe care o va purta toata lumea". Desi era considerata simpla, cuvantul "eleganta" o defineste cu adevarat. Aceasta era de culoare neagra**, realizata pe linii paralele, avea talia joasa si era o varianta mai pretentioasa, daca ii pot spune asa, a chemisierului, fiind confectionata dintr-un material luxos si puternic ornamentata cu ajutorul unor margele.

"Little black dress"-varianta mai simpla


*Stilul simplu a atras piata americana, acestia importand creatii din Franta si modificandu-le, dorind sa cunoasca ideea de Paris la un pret convenabil.

**Negrul se purta doar in cazul doliului si era considerat un lucru nepotrivit incorporarea lui in alte contexte decat acesta, insa Coco Chanel a schimbat acest lucru.

Daca tot am adus vorba de chemisier, consider ca trebuie sa merg cu povestea pana la capat si sa clarific unele aspecte. Acest chemisier a fost o piesa necesara in garderoba oricarei doamne sau domnisoare, o rochie tubulara, lejera, care surprindea intr-un mod placut conturul corpului, din tricot/matase artificiala, aplicatii si dantela Cornelli. Talia acesteia era coborata pana la coapsa, iar in 1925, cand tivul s-a ridicat deasupra genunchiului, a fost nevoie de franjuri si margele pentru a nu inclina balanta spre ceva ce ar fi fost considerat vulgar. Era croit pentru busturi plate si coapse inguste, adica pentru cele ce adoptau stilul "la garconne".

Chemise dress


Aceasta a fost prima parte a istoriei anilor 1920. Sper ca modul in care m-am exprimat si informatiile precizate v-au conturat o imagine cat de cat clara a deceniului schimbarilor majore. Nu ezitati sa imi adresati intrebari sau sa imi impartasiti parerile formate, iar daca doriti sa abordez anumite subiecte, astept propuneri.



 
 
 

Recent Posts

See All
Și sufletul lumii este un călător

Izbi ușa de peretele instabil al casei boeme, plăcut demodată, iar un iz de prețios și neîntinat se împrăștie pe aleea de castani,...

 
 
 
Incursiune în sfere angelice

Trei îngeri zboară-n asfinţit. Doi tac şi unul a grăit: - "E liniştea atât de mare... Aud cum se deschide-o floare." Trei îngeri zboară-n...

 
 
 

Comments


Post: Blog2_Post

Subscribe Form

Thanks for submitting!

©2019 by MPfashion. Proudly created with Wix.com

bottom of page