Fragment din jurnalul unei ființe pseudo-existente

Eu, gânduri și sentimente paralizate. Ce-mi mai rămâne? Să pseudo-exist. Respir din obligație, mă supun experiențelor cu speranța că ceva se va trezi în mine. Nu mai evit întunericul. Am devenit nomadă și îmi voi redobândi statornicia când voi găsi lumina (sau în momentul în care capacitatea de a vedea va transcende străfundurile, își va reconfigura restrânsa rază de acțiune). Însetată de prospețime, de libertate, de autentic, îmi voi asuma privirile pline de suspiciune răsfrânte asupra mea când, deși frigul va cuprinde tot ce-i e în cale, voi continua să mă dezbrac - de tot ce nu-mi aparține, de tot ce am acumulat cu ezitare - căci un val de căldură îmi va cuprinde corpul cu nesaț. Iar ochii, “oglinda sufletului”, îmi vor fi limpeziți, prădați de ceață, praf și lacrimi cristalizate.