Gânduri de toate zilele

Misterul genezelor - Nimic nu se poate manifesta în contextul propriei vieți dacă nu oferim noi înșine prilejul, însă existența a ceva este posibilă și fără a ne oferi acordul - din fericire, din păcate...nu știu. La latitudinea noastră rămâne doar alegerea dintre acceptarea sau refuzul (categoric) supunerii. Nu putem anula existențe sau nu putem aduce pe cont propriu ceva la stadiul de existență. Consider că suntem doar niște reproducători (fapt ce nu ne diminuează valoarea, ci, din contră, ne-o sporește, dată fiind unicitatea caracteristică fiecăruia; reproducem în mod original), nicidecum creatori, astfel tot ce ne îmbogățește viața ia naștere prin coincidență - existența e coincidență și miracol. Prin urmare, acceptăm coincidența existenței sau nu?

Tragedie certă - Deși incertitudinea e ceva intrinsec, universal valabil și sublim, dorința de control a repoziționat-o în sfera grotescului. A nu-ți dori certitudine e eliberator, stare avansată a lucidității. Iluzia certitudinii doar alimentează egoul, depersonalizează. Astfel, renunțând la ea resimți adevărata calitate a vieții, dată de plăcerea necunoscutului. Atât de obsedați am devenit de control, încât chiar și iubirea a devenit o alegere. Mii de criterii în funcție de care analizăm, însă niciunul capabil să devină motiv favorabil fricii de a iubi lumescul. Da, deși trece neobservată adesea, catastrofa neputinței de a avea parte de cel mai deosebit simțământ (cauzată de obsesia certitudinii) ține de cotidian. Iubești cu adevărat dacă ești capabil să o faci și din postura de “orb” în relație cu obscurul informațional.

• Ciclicitate existențială •

Silențiozitate dată la maxim

Sau intens vuiet.

Doar umbre,

Doar ecouri,

Prezent trecut și trecut prezent.

Un fond scăldat în praf

Și spălat cu lacrimi,

Șters cu zâmbete.

Contururi pierdute

Și retrasate în mod eronat,

Întrebări a căror răspunsuri evită sfera existenței tale.

Aceleași ritualuri ciclice,

Pe care le înfăptuiești zilnic,

Deși nu au vreun sens aparte.

Dintotdeauna am urât cercurile,

Căci sunt prea perfecte

Și nu le pot admira

Aflându-mă înăuntrul lor.