Moda ca element orientativ - o scurtă analiză

  Moda: mărturie, originalitate, definiție, accent - imaginea de ansamblu. Atât și nimic mai mult, deoarece, obiectiv privind, la acești patru termeni se reduce întregul concept.

 Această analiză va încerca să facă abstracție de clișeul: “moda este un mod de exprimare”, căci e de la sine înțeles faptul că toată activitatea derulată de fiecare ființă în parte este o combinație între actul descoperirii și mărturiile recurente ale respectivelor descoperiri.

 Poate moda salva un crâmpei al existenței? Este posibil ca influența sa să fie trecută cu vederea? Este, într-adevăr, indispensabilă? Sau se recunoaște ca fiind doar un simplu moft? Indiferent de natura răspunsurilor, singurul lucru cert e faptul că moda stochează și ea o parte esențială a acelui adevăr universal (cu referire strict la elementele spirituale: tradiție, istorie, exprimare vizuală, non-verbală, estetică etc.). Însă, ea nu ar exista sub forma actuală dacă ar fi excluse și aspectele mai mult sau mai puțin profunde: tendințele, obiectul material etc.

 Dacă suntem puși în contextul perceperii obiectelor vestimentare în adâncul lor sens, acestea camuflează un trup și un suflet supuse constant provocărilor vieții. De aceea, la nivel de percepție, contactul materialului cu tegumentul “jonglează” cu memoria, senzațiile, emoțiile, inhibându-le sau stimulându-le, toate aceste procese raportându-se, mai întâi de toate, la oscilația nivelului de confort, respectiv de siguranță. În ceea ce privesc tendințele, acestea influențează un comportament, pe când un stil bine implementat stârnește un anume tip (de comportament), respectiv îl definește. Nu sunt ceva de ordinul esențialului, însă, implicând comunitatea, sentimentul de apartenență devine liantul ce determină subordonarea față de respectivele curente (fie că voluntar sau involuntar). Blamarea acestora este ineficace, iar încercarea de descifrare a principiilor/motivelor din spate e cheia.

  De asemenea, atipicitatea frecvent întâlnită este înțeleasă ca un atac personal de mulți

indivizi ce evită încercarea de pătrundere a conceptelor, find adaptați unui anumit tip de vizual. Ceea ce le scapă din vedere este faptul că grotescul și obscurul, adesea excluse, renegate, sunt prezentate ca elemente ale normalității de acest domeniu, ca variații ale esteticului. Frumosul nu ar exista fără grotesc și viceversa, iar claritatea nu ar putea fi dobândită fără experiența obscurului.

  În sfârșit, nu suntem ființe exclusiv spirituale, astfel încât un interes accentuat și respect în ceea ce privește modul în care ne prezentăm, în primul rând, nouă înșine, ca mai apoi să ne proiectăm în mediul extern (fiind conștienți de faptul că există șansa ca percepția celorlalți asupra noastră să tindă către extrema opusă), sunt esențiale, dovada stând în cuvintele lui N. Steinhardt: “Spectacolul Englezului care se îmbracă în smoking pentru cină, deși e singur sau pierdut într-un fund de colonie, nu e ridicol pentru că gestul lui minor dă viață ideii pe care a formulat-o Saint Exupery și a reluat-o J.P.Sartre în memorabilele cuvinte: “Voi fi propriul meu martor.””.