Mâine ce parte a zarului va fi la suprafață?

Nu știu dacă mă pot cataloga ca fiind o eretică, însă, uneori, nu cred nici în destin, dar nici în puterea absolută a individului de a-și influența cursul vieții. Nu e vorba de noroc sau ghinion, ci de un sistem redus la simplitate, mai exact la actul de „aruncare a zarului”. Tensiunea crește considerabil când devenim conștienți că noi suntem atât cei care aruncă zarul, cât și cei care interpretează rezultatul. Singura „bubă" a sistemului e existența unui tabel de valori. Cifra 6 e cea ridicată în slăvi, dar de ce ne-am dori-o dacă existența noastră poate fi completă doar cu un 2 (întotdeauna am avut o slăbiciune inexplicabilă pentru cifrele pare). Ne străduim din răsputeri să obținem 6/6, însă, în tot acel timp, valoarea ființei noastre se reduce la 0. De aceea, acele momente de stagnare când ne găsim în imposibilitatea de a mai simți ceva sunt neprețuite. Zarul nu ne mai provoacă suspans, frică, extaz etc. De ce zic asta? Multiplele sentimente nu mai interferează, astfel le putem analiza detașați de profunzimea lor. Un moment de respiro, inconfortabil la început dat fiind faptul că am inhalat constant un anumit tip de aer, dar necesar. Nu cred că rușinea sau regretul își au loc în acest context pentru faptul că simțim și, fie că avem curaj sau e, mai degrabă, un moment de îndrăzneală asumat, exprimăm. E firesc să ne oferim libertatea de a fi dezamăgiți de un anumit rezultat, însă acel rezultat nu va fi relevant pus în relație cu reușita de a nu fi lăsat confuzia să domine. Accept un eșec ca urmare a sincerității, dar nu îl pot gestiona pe cel cauzat de lipsa ei.

Așadar, o pauză nu e ceva nociv, ci reprezintă un prilej pentru a ne reconfigura sistemul de valori și, desigur, pentru a modifica regulile jocului.