Problematica NIHIL SINE DEO și conceptul de "lacrimi"

Cioran - eternul condamnat la o conștiință hiperactivă, fiul renegat al cerului, cel mai proxim punct față de reuniunea scepticismului cu misticismul, respectiv cu nihilismul. O controversă umană, un insomniac dedicat deplângerii paradisului pierdut, a cărui mană cerească o reprezintă muzica (varianta sonoră a tot ceea ce înseamnă amintire), în special cea expulzată de spiritul creator bachian.

Fără doar și poate că incursiunea în raționamentele sale specifice presupune o luptă - uneori contra, alteori inițiată cu scopul de a înțelege suferința unui suflet confuz - însă e una înălțătoare, ce nu lasă loc regretelor. Posibil, nu vei iubi această personalitate, nu o vei urî, dar, cu siguranță, nici nu vei adopta o atitudine indiferentă. Parcurgându-i lucrarea Lacrimi și sfinți, vei regăsi în tine un impuls de a plânge alături de cei ce au făcut cunoscute lumii lacrimile, de a te/ a purifica și de a-ți destăinui iubirea prin intermediul respectivelor necuvinte, existente sub forma unor delicate picături de sânge incolor, translucid.

Admiră jertfa sfinților, însă are îndoieli în ceea ce privește rostul acesteia, astfel compătimindu-i. Exprimă fără rețineri o atracție atipică față de sfinte, stabilind-o pe teren instabil (fapt susținut de numirea Mântuitorului ca Don Juan al sfintelor - filozofului îi repugnă faptul că Acesta acceptă jertfa sfâșietoare a femeilor ce tind spre curățenie sufletească exclusivă, de aici și paralela mai mult decât îndrăzneață). Nu în ultimul rând, îi omagiază în mod recurent pe Dostoievski și Shakespeare, incorporându-i în ecuația sacralității: Dialogul sfinților? L-ar putea scrie un Shakespeare cu inimă de fecioară sau un Dostoievski exilat într-o Siberie cerească.

Presupun că tot acest joc periculos a izbucnit în urma impunerii actului de credință (tatăl filozofului fiind preot, iar mama sa având origini într-o familie cu înclinații înspre menținerea vie a legăturii cu Divinitatea), astfel, simțindu-se constrâns din toate unghiurile, a vrut să-și piardă capacitatea de a crede, pentru a o putea recâștiga. Însă, aparent, nu a reușit să-și îndeplinească planul în totalitate, rămânând suspendat la orizont - cu creștetul prizonier în sfera pământească și cu tălpile în cer.

Așadar, deși sceptic din cale afară și aflat într-o relație on-and-off (dacă îmi e permisă o exprimare mai lejeră) cu Divinitatea, sosia spirituală a figurii biblice Toma Necredinciosul a reușit să demonstreze la perfecție (involuntar și excepțional) faptul că totul oscilează în jurul Tatălui ( deci, Nihil sine Deo etern valabil).