Scrisoare către străinul din mine

Uneori râvnești spre a nu simți nimic, alteori îți dorești să resimți totul sau ai da orice în schimbul experienției unui sentiment, oricât de sărac în intensitate ar fi el. Vrei să fii universal și, totuși, nu poți renunța la natura ta individuală. Ai vrea ca totul să se termine, pentru ca un nou început să poată surveni. Ai realizat că nu regreți trecutul, deoarece ai fi ajuns în același punct indiferent de calitatea deciziilor tale. Nu știi cine sau ce ești, nu mai ai noțiunea de „cunoștință” sau dorințe, speranțe, visuri standard. Vrei doar să evadezi din propria-ți capcană, atât de bine concepută încât ți-e greu să nu-ți renegi condiția de creator.

Sau, poate, ești doar un vid învelit în deșertăciune, un vid care își pretinde neîncetat conținutul pierdut...