top of page
Search

Tendintele si influenta lor asupra stilului

Updated: Nov 24, 2024

Fiind foarte pasionata de moda si de tot ce inseamna exprimare prin intermediul acesteia, cred ca sunt in masura sa imi expun perspectiva asupra tendintelor. "A fi la moda" este un verb care a iesit de mult din vocabularul meu datorita trimiterii pe care o face la snobismul de care aproape toti dam\am dat dovada la un moment dat. Suntem acaparati de efectul de turma si ajungem sa ne modelam stilul vestimentar in functie de preferintele altora (acest lucru intamplandu-se si in alte domenii), astfel ne impiedicam imaginatia din a se dezvolta si ne interzicem sa simtim dulcea libertate, pe care, avand-o la indemana, suntem prea siguri si de care nu profitam, inclinand spre comoditate. De aceea, am o admiratie ce nu poate fi exprimata in cuvinte fata de cei care s-au pozitionat impotriva tuturor cand au avut ceva de spus. Au avut curaj si datorita lor avem ocazia de a ne dezvalui lumii diversitatea si ,implicit, frumusetea ce ne caracterizeaza.

De asemenea, noutatea de acum ceva timp a devenit o rutina de care abia asteptam sa ne descotorosim si, in incercarea noastra de a schimba aceasta rutina, facem pasi mari inspre ceea ce inseamna exagerare. Ne place sa "ne maturizam" cat se poate de repede si suntem greu de impresionat. Ce e vechi e considerat usor dispensabil, iar noul, chiar daca nu e pe placul nostru, trebuie adoptat, cel putin pentru a tine pasul cu lumea. Ne invartim intr-un cerc vicios si nu suntem hotarati. Nu reusim sa ne definim, fiind dezamagiti si pierzandu-ne orice inclinatie spre a ne descoperi personalitatea cu preferintele ei, punctele slabe, dar si minunata „semnatura", care ne face unici.

Sunt bucuroasa, insa, sa vad ca o anumita parte a mentalitatii omenesti a avut curajul sa faca diferenta intre ceea ce ii este impus si ceea ce isi doreste cu adevarat, astfel ne-am recapatat intr-un mic procent curajul de a ne afirma, ceea ce este un inceput. Sustin diversitatea in alegeri si toleranta. Nu poti judeca un om dupa haine, dar poti aprecia unicitatea, curajul de a alege ce e considerat "nepotrivit" si iti poti arata dragostea pentru frumos.

Ca incheiere a celor mentionate mai sus, indrazniti! Nu lasati timpul sa treaca fara a face tot posibilul sa dobanditi curajul de a va expune stilul vestimentar. Nu uitati ca nu toti facem aceleasi alegeri, iar gusturile sunt cu adevarat subiective, dar nimic nu ne opreste din a fi deschisi fata de ce este nou, toleranti fata de ce noi consideram a fi "neobisnuit" si ,de ce nu, gata sa adoptam ceea ce poate fi demodat.


 
 
 

Recent Posts

See All
Și sufletul lumii este un călător

Izbi ușa de peretele instabil al casei boeme, plăcut demodată, iar un iz de prețios și neîntinat se împrăștie pe aleea de castani,...

 
 
 
Incursiune în sfere angelice

Trei îngeri zboară-n asfinţit. Doi tac şi unul a grăit: - "E liniştea atât de mare... Aud cum se deschide-o floare." Trei îngeri zboară-n...

 
 
 

Comentários


Post: Blog2_Post

Subscribe Form

Thanks for submitting!

©2019 by MPfashion. Proudly created with Wix.com

bottom of page